BUNICO, SPUNE-NE O POVESTE CU ANIMALE SĂLBATICE!

     „Bunico, spune-ne o poveste!”, o roagă cei doisprezece ursuleţi pe ursoaica cea bătrână, bunica lor. Și, cum unor ursuleţi cum sunt ei li se potrivesc cel mai bine istorioarele cu animale sălbatice, bunica-ursoaică le istorisește întâmplări cu prietenii ei, animale sălbatice pe care le cunoscuse cu mulţi ani în urmă, pe vremea când fusese și ea tânără și în puteri și bătuse pământul în lung și-n lat.
Întâmplări cu Tippy, cimpanzeul cel zvăpăiat, cu Crocolino, crocodilașul căruia nu-i prea plăcea să-și curete dinţii, cu Tobias, elefantul cel isteţ, care i-a încropit soţiei un umbrar, cu Rafaela, girafa cea vorbăreaţă, care nu-și ţinea niciodată gura, cu Pin, pinguinul cel curios de la Polul Sud, cu Tilly, cel mai fricos tigrișor din toată jungla, cu Bela, zebra cea cu părul strălucitor și coama bine pieptănată, care și-ar fi dorit alte veșminte, cu Bruno, namila de urs care se dădea în vânt după miere, cu fraţii Leonard și Leopold, puii de leu cei încăpăţânaţi și care nu făceau niciodată ce le spunea mama lor, cu Karl, puiul de cangur cel sfios, care stătea tot timpul cuibărit în marsupiul mamei, cu Pilu, pelicanul cel alb și cu pliscul uriaș, în care avea prostul obicei să ascundă tot ceea ce șterpelea de la alte animale, cu Hippy, micul hipopotam dolofan și leneș…
Douăsprezece povești pentru tot atâţia ursuleţi sau copilași, mai cuminţi sau mai neastâmpăraţi, după cum se nimerește, fiecare cu povaţa ei, fiecare cu o învăţătură.