PRIMA MEA CARTE DESPRE NUMERE
decembrie 4, 2023
MICA SĂMÂNȚĂ
decembrie 4, 2023

ZECE RĂȚUȘTE DE CAUCIUC

45 lei 33 lei

Îmbarcarea! Vino la bordul navei, căci pornim spre o lume în care explorăm, dar ne și jucăm!

„Zece rățuște de cauciuc peste bord!”, strigă căpitanul, după ce un val uriaș aruncă în apă una dintre cutiile de pe cargobotul său. Cele zece rățuște de cauciuc din acea cutie se leagănă pe valuri și sunt purtate în direcții diferite. Prima plutește spre vest, iar un delfin prietenos sare peste ea. A doua plutește spre est, iar o focă curioasă îi iese în cale. Una plutește spre stânga, iar alta spre dreapta. Uneia îi face cu ochiul o caracatiță, alteia îi cântă o balenă. A zecea rățușcă de cauciuc continuă să plutească de una singură pe uriașa întindere a mării, până când, într-o bună dimineață, întâlnește o rață adevărată cu bobocii ei.

În această poveste deopotrivă caldă și jucăușă, Eric Carle își poartă cititorii într-o captivantă călătorie de descoperire. Urmărind rățuștele care plutesc pe întreg cuprinsul globului, micii exploratori pot învăța semnificațiile cuvintelor care indică direcțiile, punctele cardinale, dar și să numere și să folosească numerale cardinale și ordinale. Fiecare dintre animalele întâlnite de rățuștele de cauciuc este observat în habitatul său natural și are un comportament caracteristic, așa cum îi stă în fire speciei sale.

Cartea este ilustrată cu ajutorul unor colaje minunat concepute, în stilul caracteristic al artistului. Cei mici se vor înveseli și se vor înduioșa la finalul-surpriză.

1 în stoc

Descriere

Numărul de pagini: 32

Dimensiune: 18 x 13 cm

Coperta / pagini: Integral cartonată (Board Book)

Starea cărții: Nouă

Mențiuni: Ilustrații superbe, speciale.

Vârsta recomandată: 0-2 ANI, 2-4 ANI, 4-6 ANI

Autor: Eric Carle

Ilustrator: Eric Carle

Editura: PORTOCALA ALBASTRĂ

Limba: Română

ISBN: 9786306505180

Anul apariției: 2022

 

Recenzii (0)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „ZECE RĂȚUȘTE DE CAUCIUC”

Adresa ta de email nu va fi publicată.