ULTIMA CĂLĂTORIE. DOCTORUL KORCZAK ȘI COPIII SĂI

„Copilul nu devine om, el este deja om.”

Cu această afirmație celebră, pediatrul și educatorul Janusz Korczak a schimbat modul în care privim copilăria.

În primele decenii ale învolburatului secol XX, în Polonia s-a ocupat de mii de copii săraci și fără familie, evrei, dar nu numai. Astfel s-a născut o experiență pedagogică extraordinară care a continuat între zidurile ghetoului din Varșovia, experiență prin intermediul căreia copiii, actori ai propriei lor educații, s-au construit pe ei înșiși. Doctorul Korczak a fost alături de ei și i-a ascultat, i-a ajutat, i-a iubit, i-a susținut, i-a respectat și i-a admirat.

Ne e dor să ne jucăm cu el, să ne spună basme și povești inventate de el, să organizăm concerte cu mica orchestră a orfelinatului. Ne e dor să ne încurajeze. Dacă ne doare ceva, el freacă locul dureros și spune: „Trece buba imediat, ca și când nu s-a întâmplat.” Și durerea dispare.

 

Noaptea trece printre paturi și se apleacă pentru a asculta respirațiile, tusea, suspinele și pentru a ghici astfel cine e bolnav, cine e trist, cui îi este frică.

 

Uneori se așează pe o bancă și imediat micuții vin toți și se lipesc de el. Atunci, el spune că este un copac bătrân pe care copiii se așează precum păsările.

 

Adesea, în timp ce vorbește, ne mângâie pe obraz sau ne pune mâna pe cap. Are palmele puternice, uscate și blânde. Chiar dacă suntem mulți, ochii albaștri și pătrunzători ai lui Pan Doktor observă imediat un copil trist. Atunci, se duce la el, îl mângâie pe cap și-i șoptește la ureche câteva cuvinte simple, dar însemnate, ca un mare secret.